www.mediavisionpro.ro

Newsletter








Syndicate

Jocul regilor la Evreiesc PDF Print E-mail
Wednesday, 05 March 2008



Teatrul Evreiesc de Stat a adus la rampă spectacolul "Jocul regilor" de Pavel Kohout, în regia lui Felix Alexa, rolurile fiind interpretate de Maia Morgenstern, Mircea Rusu şi Andrei Finţi.
Despre spectacolul pe care l-a montat, regizorul Felix Alexa spune că există o anumită nebunie tragi-comică în reacţiile tuturor personajelor şi că piesa lui Kohout este scrisă cu ironie, subtilitate şi umor negru. "Dramele reale se amestecă cu ridicolul situaţiilor, minciunile cu adevărul şi numai astfel 'jocul vieţii' devine complet", afirmă regizorul. Jocul regilor la Evreiesc Autorul ceh, cu o biografie literară şi politică remarcabilă, este un dramaturg de succes, cunoscut pe plan internaţional. Kohout a fost în 1968 unul din purtătorii de cuvânt ai "Primăverii de la Praga" iar câţiva ani mai târziu a redactat împreună cu Vaclav Havel, colegul său de breaslă, istoricul document de întemeiere a iniţiativei cetăţeneşti "Charta 77".
În 1979, după ce i se decernează Premiul Austriac de Stat pentru literatură europeană şi după ce devine consilier literar al faimosului Burgtheater din Viena, Kohout este ostracizat de autorităţile cehoslovace, care îi refuză reîntoarcerea în ţară. Din 1980 este cetăţean austriac.

Comments
Search RSS
Only registered users can write comments!

3.20 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

Last Updated ( Tuesday, 18 March 2008 )
 
< Prev

www.bucharesttours.ro

Template Chooser

rt_versatility_ii_sienna

Language selection